luni, mai 29, 2023

Toate femeile din Romania ar trebui sa cunoasca aceste lucruri despre menopauza!

Menopauza este „piatra de hotar” in viata fiecarei femei ce marcheaza sfarsitul perioadei reproductive. La un an dupa ultima menstra se considera ca femeia a ajuns la menopauza. Media de varsta pentru instalarea menopauzei este de aproximativ 50 de ani dar corpul fiecarei femei are propriul ritm si timp limita. Unele femei ajung la menopauza in mijlocul decadei a patra si altele au menstruatii chiar si in decada a cincea.

Specialisti in endocrinologie si ginecologie, consultati de Doctorul zilei, spun ca inconvenientele din perioada menopauzei, desi nu tocmai putine, pot fi tinute relativ usor sub control. Iata verdictul si recomandarile expertilor despre miturile din jurul menopauzei.

1. Teama de osteoporoza si risc crescut de infarct

„Unele paciente incearca sa intarzie aceasta etapa cu mult peste varsta normala de aparitie (49-51 de ani), prin tot felul de terapii hormonale. Se tem ca, odata cu scaderea secretiei de estrogen, intervine osteoporoza si pot sa faca mai usor un infarct. Toate acestea pot fi insa controlate cu ajutorul catorva investigatii minore”, face lumina doctorul Eugen Tanase, medic primar ginecolog la Spitalul Clinic CF2 din Capitala. Pentru a fi ocolite de osteoporoza, o afectiune care se manifesta prin reducerea lenta a masei osoase, ceea ce predispune bolnavul diverselor fracturi, spune medicul ginecolog, femeile ar trebui sa “umble” la alimentatie, dar si la programul de sport. Un sudiu realizat in 2009 de cercetatorii Universitatii Nord Carolina a scos la iveala ca fructele si legumele tin la distanta aceasta afectiune, si nu aportul de calciu, asa cum se credea.

2. „Moartea” vietii sexuale

Potrivit medicului roman, complet nefondate sunt si temerile privind scaderea calitatii vietii sexuale: “E posibil ca femeile sa aiba o viata sexuala perfect normala si la 60-65 de ani, mai ales ca pe piata exista o multime de tratamente locale pentru combaterea uscaciunii vaginale”.

3. Menopauza precoce este un semnal de alarma

Dincolo de rezultatele studiilor clinice, fiecare femeie are propriul ritm biologic, spune doctorul Eugen Tanase. “Exista si cazuri in care menopauza se instaleaza sub 45 de ani, fara nicio problema ascunsa. Daca inlaturam posibilitatea unor tumori la nivelul ovarelor sau a glandelor endocrine si stabilim ca e vorba de cauze genetice, este bine sa nu intervenim cu nimic”, conchide medicul.

4. Bufeuri confundate cu stari anxioase

„Valurile de caldura” experimentate de femeile la menopauza sunt foarte asemanatoare cu senzatia de sufocare specifica pacientilor anxiosi. “Bufeurile au caracteristici clare. Valul de caldura dureaza cateva minute si e insotit de inrosirea fetei si de transpiratii, plus ca apare la intervale regulate, inclusiv in timpul noptii”, arata medicul endocrinolog LuizaVitan. Cercetarile arata ca bufeuri apar la 75% din femei, insa nu dureaza mai mult de cateva luni.

5. Emotivitatea la cote maxime

Lipsa estrogenului este de vina si pentru schimbarile bruste de spirit prin care trec femeile in jurul varstei de 50 de ani. Nervozitatea, iritabilitatea si oboseala se pot transforma rapid intr-o depresie, iar singura solutie este mersul la psiholog. „Cel mai probabil li se vor administra anxiolitice (calmante/somnifere) usoare”, lamureste medicul endocrinolog.

6. „Burta de menopauza”

Vesti proaste pentru doamnele care tin la silueta: dezechilibrul a trei hormoni vitali duce la acumularea grasimii in zona abdominala. „Pe langa deprivarea de estrogen, vorbim de cresterea sensibilitatii la cortizon si scaderea senzibilitatii la insulina, ceea ce duce la o silueta de tip mar, adica cu burta. Chiar daca mananca sanatos, tot vor trebui sa mai taie din calorii. In principiu, trebuie sa limiteze la maximum aportul de zahar”, este sfatul specialistului in endocrinologie.

Sursa: doctorulzilei.ro

Ultimele stiri

Stiri