Nationala feminina de handbal a Romaniei a ratat calificarea in semifinalele Campionatului European – EURO 2016 – din Suedia, dupa ce a fost invinsa clar de formatia Danemarcei, cu scorul de 22-17 (12-10), miercuri, la Helsingborg, in ultimul sau meci din Grupa a II-a principala.
Tricolorele, care aveau nevoie de cel putin un egal pentru a se califica in penultimul act, vor juca pentru locurile 5-6.
Romania nu a mai reusit jocurile bune de pana acum, fiind anihilata de incomoda formatie daneza. Jucatoarele antrenate de Ambros Martin au fost neinspirate mai ales pe faza de atac, unde vedeta noastra, Cristina Neagu, a fost blocata foarte bine. Apararea a fost singurul compartiment care a functionat bine, dar si aici au existat momente in care echipa a fost surprinsa, arata Agerpres.
Portarul danez Sandra Toft a fost de departe omul meciului, aparand nu mai putin de 15 suturi din cele 30 trase de romance.
Romania a jucat foarte bine in primele 20 de minute si a condus in majoritatea timpului cu un gol avans, dar de la 9-8 (23), scorul a devenit 9-11 (27) si danezele au luat jocul pe cont propriu. Danemarca a avut la pauza 12-10, iar in minutul 35 se desprinsese la patru goluri, 16-12. Peste cinci minute, diferenta crestea la cinci goluri, 17-12. Danezele au avut diferenta maxima, sase goluri (19-13), in minutul 46, Romania s-a apropiat la 19-15 (48), dar apoi timp de sapte minute nu s-a marcat niciun gol. Danemarca a invins cu 22-17 si s-a calificat in semifinale.
Au evoluat echipele:
Romania: Paula Ungureanu (6 mingi aparate), Denisa Dedu (2 mingi parate) — Aneta Udristioiu (1), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (1), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi (4), Cristina Neagu (3), Cristina Florica, Cristina Laslo (2), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (1), Oana Manea (1), Madalina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper. Selectioner: Ambros Martin.
Danemarca: Sandra Toft (15 mingi aparate), Althea Rebecca Reinhardt — Anna Sophie Okkels, Maria Fisker (1), Anne Mette Hansen (9), Kathrine Heindahl, Lotte Grigel, Stine Bodholt Nielsen (3), Mette Tranborg (4), Anne Cecilie Dornonville De La Cour (1), Trine Ostergaard Jensen (1), Stine Jorgensen (2), Line Haugsted. Selectioner: Klavs Bruun Jorgensen.
Au arbitrat spaniolii Andreu Marin si Ignacio Garcia.
Ungaria si Rusia au terminat la egalitate, 26-26, in primul meci al zilei.
Romania va termina pe locul al treilea si va juca vineri, in partida pentru locurile 5-6, cu Germania sau Franta.