marți, mai 30, 2023

Rezultate finale alegeri parlamentare 2016! PSD, la un pas de majoritatea absoluta!

PSD a obtinut 221 mandate de senator si deputat, iar PNL, 99 mandate. Social-democratii ar mai fi avut nevoie de 12 mandate pentru a detine pe cont propriu majoritatea in viitorul Parlament. Uniunea Salvati Romania a strans aproape 630.000 de voturi, ceea ce se traduce in 43 de mandate de parlamentar. Viitorul Legislativ este format din sase partide, alte cateva zeci de formatiuni nereusind sa depaseasca pragul electoral in alegerile de duminica.

PSD a obtinut 154 de mandate de deputat si 67 de mandate de senator, potrivit rezultatelor finale comunicate de BEC.

PNL a obtinut 69 de mandate de deputat si 30 de mandate de senator, in timp ce USR a reusit sa castige 30 de mandate de deputat si 13 mandate de senator.

ALDE, formatiunea condusa de Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, a obtinut 20 de mandate de deputat si 9 mandate de senator, arata Digi24. PMP a luat 18 mandate de deputat si 8 de senator.

UDMR a castigat 21 de mandate de deputat si 9 de senator.

Cum minoritatile, altele decat minoritatea maghiara, au castigat 17 mandate (initial era vorba de 16, dupa care s-a ajuns, in urma unei contestatii, la 17), viitorul Parlament va avea 465 de membri. Rezulta ca 50% plus unu inseamna 233 de voturi. PSD are aceasta majoritate doar in colaborare cu ALDE.

Similar, PSD+ALDE au majoritatea in Senat (76 de voturi, fata de minimum de 69). La Camera Deputatilor, PSD+ALDE inseamna 174 de voturi, cu opt mai multe decat este nevoie pentru majoritatea simpla (166 de voturi).

In procente, la Camera Deputatilor, PSD a obtinut 45,47% din voturi, PNL – 20,04%, USR – 8,87%, UDMR – 6,18%, ALDE – 5,62%, iar PMP – 5,34%.

La Senat, PSD a obtinut 45,67%, PNL – 20,41%, USR – 8,92%, UDMR – 6,24%, ALDE – 6%, iar PMP – 5,65%.

Duminica, au fost valabil exprimate 7.052.966 de voturi pentru Senat si 7.047.384 de voturi pentru Camera Deputatilor.

Din voturile valabil exprimate pentru Senat, 3.221.786 voturi au ajuns la PSD, 1.440.193 voturi la PNL. Uniunea Salvati Romania a adunat 629.375 de voturi, ALDE – 423.728 de voturi, iar PMP – 398.791 de voturi. Doar UDMR a mai depasit pragul electoral, cu cele 440.409 voturi valabil exprimate.

Similar la Camera Deputatilor: PSD – 3.204.864 de voturi, PNL – 1.412.377 de voturi, USR – 625.154 de voturi. ALDE a adunat 396.386 de voturile valabil exprimate pentru Senat, PMP – 376.891 de voturi, iar UDMR – 435.969 de voturi.

Au ramas in afara Senatului 13 formatiuni, printre care Partidul Romania Unita (207.977 de voturi), Partidul Romania Mare (83.568 de voturi), Partidul Ecologist Roman (77.218 de voturi), Alianta Noastra Romania (66.774 de voturi) si Partidul Socialist Roman (32.808 de voturi).

La Camera Deputatilor, lista formatiunilor care nu au trecut pragul electoral este si mai lunga, cuprinzand 29 de partide si uniuni ale minoritatilor nationale.

Din formatiunile inscrise in alegerile de duminica, cele mai putine voturi le-a obtinut, pentru Senat, Partidul Republican din Romania: 52 de voturi.

In strainatate, au votat 110.606 romani, din care doar 4.591 au preferat metoda votului prin corespondenta. Au ramas neintrebuintate si, prin urmare, au fost anulate circa 882.000 de buletine de vot. Pentru Camera Deputatilor, au fost 861 voturi nule si 267 de voturi albe (pe care nu s-a aplicat stampila „Votat”), in timp ce pentru Senat au fost 822 de voturi nule si 205 voturi albe.

Cele mai multe voturi le-a strans in diaspora USR: 31.461 de voturi pentru Camera Deputatilor si 31.831 de voturi pentru Senat. Pe locul doi s-a situat PNL, cu 28.254 de voturi pentru Camera Deputatilor si 28.453 de voturi pentru Senat. Locul trei a revenit PMP, cu 25.254 de voturi pentru Camera Deputatilor si 25.985 de voturi pentru Senat.

PSD a obtinut putin peste 10.000 de voturi si la Camera, si la Senat.

Ultimele stiri

Stiri