Indiferent ca este vorba de o simpla balonare sau indigestie, pentru tratarea acestor probleme nu ai nevoie de medicamente, ci de simple remedii naturiste folosite in acest scop inca de acum cateva mii de ani.
Medicina traditionala ofera remedii din natura la indemana oricui se confrunta cu durerile de burta. Daca te numeri printre cei care au mereu o pastila in geanta pentru smasme, balonare, arsuri la stomac sau greata, incearca si leacurile pe baza de plante.
Din fericire, nu este nevoie sa treci pe la farmacie ori de cate ori ai probleme cu burta. Menta, musetelul si ghimbirul sunt plantele cel mai frecvent folosite in remediile contra durerilor abdominale.
Menta are efect antispasmodic
Cu un gust placut, parfumat, menta nu doar improspateaza respiratia dupa cina, ci te scapa si de durerile abdominale. Uleiul esential din planta contine mentol, o substanta volatila, care are efect antispasmodic direct asupra tractului digestiv. In plus, mirosul placut de ceai de menta ajuta la calmarea nervilor si alina senzatia de disconfort. Capacitatea de a potoli crampele musculare si intestinale fac din menta un tratament la indemana oricui. Mai mult, planta calmeaza si arsurile la stomac, te scapa de gaze si de senzatia de prea plin. Este alternativa traditionala si pentru sindromul de colon iritabil, o tulburare care se manifesta prin dureri abdominale si balonare. Poti lua 3-4 picaturi de ulei esential dizolvat in putina apa sau iti poti prepara un ceai dintr-o lingura de frunze proaspete la o cana de apa fierbinte. Lasa la infuzat 5 minute. Bea dimineata si seara, dupa masa.
Musetelul, unul dintre cele mai sigure leacuri
Folosit frecvent pentru tratarea bolilor de piele, musetelul este un tratament delicat recomandat si pentru problemele gastro-intestinale. Antispasmodic si anti-inflamator, acesta actioneaza asupra sistemului digestiv in mai multe feluri. Stopeaza flatulenta si calmeaza arsurile la stomac. Proprietatile sale sedative naturale pot relaxa, de altfel, intregul corp. Prepara un ceai dintr-o lingura de flori proaspete sau uscate si 250 ml apa clocotita. Lasa sa infuzeze10 minute si bea-l dupa masa, dimineata si seara.