Poate ti se pare uimitor ca o bautura atat de delicioasa precum laptele batut te poate ajuta sa sapi de kilogramele in plus. Aceasta dieta este una foarte simpla de urmat, in special de cei carora le place laptele batut.
Dacă v-aţi pricopsit cu câteva kilograme în plus şi vreţi să scăpaţi repede de ele, încercaţi dieta cu lapte bătut, care „spală” kilogramele şi totodată vă ajută să ţineţi sub control senzaţia de foame. Este sărac în calorii, dar bogat în substanţe nutritive necesare pentru sănătatea organismului: proteine, calciu, fosfor şi bacterii lactice.
Deşi se găseşte şi în comerţ, cel mai eficient este laptele acru preparat în casă.
Într-un castron se pune lapte nefiert, acoperit cu tifon, în apropiere de o sursă de căldură. După una-două zile este gata. Se îndepărtează smântâna cu o lingură, apoi se bate bine cu bătătorul.
Se consumă 2 felii subţiri de pâine prăjită şi 1 litru şi jumătate de lapte bătut pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. Aveţi voie şi cafea, ceaiuri neîndulcite şi apă. În celelalte două zile se mănâncă normal, dar porţii mici, şi se evită făinoasele şi dulciurile.
Se ţine timp de 2 săptămâni, la sfârşitul cărora veţi cântări cu 5 – 6 kg mai puţin.
Sursa: realitatea.net