Americanii stiau inca din 1979 ca Ion Iliescu ar putea prelua puterea in Romania, dupa dictatura lui Nicolaea Ceausescu. Occidentalii analizau potentialii oameni care sa-l inlocuiasca pe Nicolae Ceausescu cu 10 ani inainte de Revolutina din 1989. Pe lista scurta a Departamentului de Stat erau Ion Iliescu, dar si alti comunisti cu experienta ca Ilie Verdet sau Paul Niculescu-Mizil.
Politologul polonez Adam Burakowski prezinta, in volumul „Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989. Geniul Carpatilor“, publicata la Editura Polirom si prezentata recent si la Targul de carte Gaudeamus, informatii referitoare la modul cum vedeau autoritatile americane subiectul succesiunii lui Nicolae Ceausescu, cu 10 ani inainte de Revolutie.
In volumul care contine si documente desecretizate din arhiva Departamentului de Stat din SUA, se regaseste si textul unui raport trimis de catre Ambasada SUA din Bucuresti in iunie 1979. In acest raport sunt prezentate solutiile oferite in cazul disparitiei liderului comunist roman si mecanismul de transfer al puterii. In raportul trimis la Departamentul de Stat pe 8 iunie 1979 se arata: „in orice sistem politic extrem de centralizat, in jurul unui lider puternic apare inevitabil intrebarea ce efect va avea disparitia liderului, mai ales in cazul sistemelor comuniste, in care nu exista un mecanism convenit de transferare a puterii de la un lider la urmatorul. Desi, intr-adevar, Ceausescu nu a lasat niciun fel de dispozitii cu privire la succesiune si nu exista succesori prezumtivi, exista un grup de vreo zece lideri de mana a treia (mana a doua nu exista) care au cam aceeasi varsta (in jur de 54 de ani), aceleasi puncte de vedere si aceeasi experienta, de la care ne-am astepta sa formeze o conducere colectiva, desi temporara, folosind drept cadru Comitetul Politic Executiv (CPEx), angajandu-se sa realizeze in continuare politicile liderului disparut si sa-i cinsteasca memoria”.
Americanii sustineau ca din randul acestui grup urmeaza sa se aleaga un nou lider puternic, despre care se credea ca va deveni tot un soi de despot. „Credem ca este membru plin sau candidat la statutul de membru al Comitetului Politic Executiv si ca persoanele care nu detin acest statut nu au nici o sansa reala de a castiga detasat in cursa pentru succesiune. Am atras atentia anterior asupra omogenitatii remarcabile, a varstei relativ tinere si a sanatatii excelente a actualilor 41 de membri ai Comitetului Politic Executiv (cu vreo doua exceptii) si conchidem ca, daca nu are loc vreun acident politic, majoritatea acestora vor detine pozitii importante in urmatorii 15 ani.
Este o stabililizare izbitoare la nivelul cel mai inalt al conducerii. Cine, deci, mai exact (ar urma sa preia puterea – n.r.)? tinandu-se seama de faptul ca predictiile implica un anumit grad de hazard, sugestiile noastre sunt Ilie Verdet, Virgil Trofin, Paul Niculescu si Cornel Burtica – cu sansele cele mai mari, Ion Iliescu si Gheorghe Pana fiind preferatii nostri dintre candidatii mai putin cunoscuti“, se mai precizeaza in telegrama in care este subliniat faptul ca in Romania nu se poate vorbi de o miscare de disidenta.
Politologul polonez vine cu argumentul ca americanii deja anticipau o posibila schimbare de conducere in Romania, iar Ion Iliescu ar fi fost printre cei anticipati de marile puteri.
„Dupa cum se vede, americanii nu s-au limitat doar sa anticipeze ca una dintre cauzele inlaturarii lui Ceausescu de la conducere va fi revolta din interiorul aparatului puterii, ci l-au nominalizat chiar pe cel care va si deveni de fapt succesorul sau din cercul posibililor conducatori. Este clar ca Ion Iliescu a fost agreat atat de serviciile din America, cat si de cele sovietice. Sunt inca foarte multe lucruri de aflat. Iar documentele stau la dispozitia cercetatorilor“, sunt argumentele lui Adam Burakowski, argumente partial adevarate daca interpretam cele mentionate in telegrama de oficialii americani.
„Eu am vazut si in arhivele britanice biografii de acest fel facute nomenclaturii comuniste in anii ‘70. Pe baza biografiilor si a pozitiilor pe care le ocupau la un anumit moment, ei incercau sa faca predictii, cu un grad mai mare sau mai mic de precizie, despre cine ar putea sa vina la varf sau pe locurile 2-3“, a declarat pentru „Adevarul“, istoricul Liviu taranu.
Prezenta lui Iliescu printre numele mentionate e explicata astfel de istoricul Constantin Corneanu: „Ion Iliescu era vazut de occidentali, fara a avea prea multe informatii la acea vreme, ca unul dintre intelectualii partidului si potential candidat pentru succesiune in regim. Erau cautati oameni politici cu care sa se poata discuta o paleta larga de subiecte, de la drepturile omului pana la slabirea relatiilor cu Moscova. Nu poate fi vorba despre Iliescu vazut ca agent CIA“. Corneanu afirma ca documente precum cel mentionat de Burakowski au fost intocmite si de politia secreta din Republica Democrata Germana – STASI.
Istoricul Liviu taranu, specialist in evolutia serviciilor de informatii in Romania comunista, subliniaza la randul sau ca exprimarea referitoare la Iliescu nu lasa de inteles ca ar fi avut o posibila legatura cu occidentalii. „Nu se pune problema ca ar fi fost agentul lor. Nu, nu e niciun fel de indiciu in aceasta zona. Ei incercau sa depisteze profilele viitorilor lideri daca se intampla ca Ceausescu sa fie dat la o parte sau sa i se intample altceva, ceea ce incepand cu 1979 sigur isi doreau. Daca ne uitam putin, in 1979 e exact inceputul marelui declin, evident in anii ’80.
Ideea de baza e ca dupa fuga lui Pacepa din iulie 1978 intervine o raceala destul de puternica. Ceausescu, manios, a cerut extradarea, iar americanii au venit cu un raspuns dupa sase luni si termeni care tineau de o conventie incheiata in anii 30 intre Romania si SUA. Era, de fapt, o eschivare de la un raspuns serios“, a conchis Taranu.
Toti cei sase comunisti mentionati in telegrama americana erau persoane care lucrasera in structura de cadre a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, ceea ce insemna ca erau cunoscuti de membrii de partid si cunosteau mecanismele. Mai mult, la acel moment, unii erau si in conducerea Guvernului.
Nominalizarea lui Ilie Verdet ca prim posibil succesor nu e deloc surprinzatoare in conditiile in care din 30 martie 1979 acesta era prim-ministrul tarii, functie detinuta pana la 22 mai 1982. in plus, acesta avea experienta guvernamentala de aproape zece ani, iar in perioada 1958-1965, fususe unul dintre oamenii care condusesera structurile de cadre ale PCR.
Virgil Trofin era in 1979 viceprim-ministru al Guvernului, fost secretar al CC al PCR responsabil cu dirijarea Sectiei Organizatorice a CC al PCR. A fost scos, subit, din conducerea PCR in 1981 si trimis la un IAS de langa Calarasi. in 1984, acesta a murit in conditii suspecte.
Paul Niculescu-Mizil era, la momentul trimiterii telegramei, tot viceprim-ministru, dar si ministru al Finantelor. Niculescu-Mizil fusese in perioada 1956-1965 secretar al CC al PCR responsabil de Propaganda si Agitatie, dar cunostea bine si structurile de cadre. Din 1981 acesta va fi mutat in pozitii politice fara putere politica.
Cornel Burtica era, la 8 iunie 1979, viceprim-ministru si ministru al Comertului Exterior. Anterior, acesta a mai fost ambasador al Romaniei in Franta, Italia si Maroc, si sef al Sectiei de Propaganda a CC al PCR.
Gheorghe Pana nu se remarcase prin vreo realizare semnificativa pana in 1979, fiind activist de partid care lucrase fie in structurile de cadre ale partidului, fie pe partea de propaganda si agitatie. in iulie 1979 se ocupa de organizatia PCR a Capitalei, anul urmator, in martie 1980, fiind numit primar al Bucurestiului.
Ion Iliescu a avut, pana in 1971, o linie ascendenda in ceea ce priveste promovarea, fiind ministru pentru Problemele Tineretului si secretar al Comitetului Central, responsabil cu propaganda, dar si membru supleant al Comitetului Politic Executiv. in 1971, in urma afirmatiilor prin care erau puse sub semnul intrebarii unele decizii ale cuplului dictatorial, Iliescu e scos din Secretariatul CC al PCR. E trimis sa lucreze in teritoriu, fiind secretar cu propaganda in aparatul Comitetului judetean de partid Timis, apoi prim-secretar la Iasi (1974-1979). La 8 iunie 1979, acesta era inca prim-secretar la Iasi, fiind „exilat“ ca director al Consiliului National al Apelor in luna august a aceluiasi an.
