Bacteria Helicobacter pylori este prezenta la aproximativ jumatate din populatia generala. In cazul majoritatii persoanelor al caror tract digestiv este contaminat cu Helicobacter pylori nu apar semne sau simptome de boala.
Helicobacter pylori, care da cea mai frecventa infectie din lume, este o bacterie spiralata care colonizeaza mucoasa stomacului si a duodenului, rezistand intr-un mediu extrem de acid. i. Aceasta bacterie se dezvolta in peretii interni ai stomacului, iar oamenii de stiinta declara ca ea afecteaza aproape jumatate din populatia de pe Terra si este cel mai important factor de risc pentru cancerul de stomac, recunoscut la ora actuala.
Pe langa tratamentul cu antibiotice, cu bine cunoscutele efecte adverse, Helicobacter pylori are dusmani si printre alimente: usturoiul, sucul de merisor si cel de grapefruit rosu, uleiurile esentiale de musetel, cimbru, arbore de ceai, brocoli.
Aceasta bacterie, descoperita in urma cu abia 30 de ani, colonizeaza stomacul a aproape jumatate din populatia mondiala si a circa 30% dintre francezi. Incidenta infectiei cu Helicobacter pylori este in scadere in tarile industrializate. Inca din 1994, Helicobacter pylori a fost inclusa de Agentia internationala de cercetari impotriva cancerului in grupa carcinogenilor de clasa I, care sunt direct asociati cu dezvoltarea cancerului gastric la oameni. Infectia cu Helicobacter pylori se dobandeste in copilarie si rezista in organism zeci de ani sau chiar toata viata. Desi aceasta infectie provoaca intotdeauna o gastrita cronica, ea este asimptomatica in majoritatea cazurilor. Dintre persoanele infectate, circa 10% dezvolta un cancer gastroduodenal. Cancerul gastric se declanseaza doar la 1-3% dintre persoanele infectate, dupa o lenta progresie a leziunilor din mucoasa gastrica pe parcursul a mai multor decenii. Factorii de risc care favorizeaza evolutia catre un cancer gastric sunt predispozitiile familiale, factorii de mediu precum fumatul si consumul exagerat de sare si infectarea cu o tulpina foarte virulenta a bacteriei Helicobacter pylori.
Cum se trasmite
Principala cauza a infectarii este igiena deficitara – atat a populatiei, care din ignoranta nu se mai spala pe maini inainte de mese, cat mai ales a alimentelor infestate, care sunt consumate fara a fi bine spalate sau fierte, inainte de a fi consumate. Helicobacter pylori poate fi gasita pe majoritatea alimentelor – atat de origine animala, cat si de origine vegetala, dar exista chiar si in apa, daca nu este din surse verificate, cu continut microbiologic redus. Transmiterea se face atat de la om la om (prin atingere, sarut etc.), cat si prin vesela infestata, cand se consuma alimente cu tacamurile altor persoane. La fel de usor ne putem infecta daca obisnuim sa mancam la restaurante sau cantine in care igiena este deficitara.